Comisia Europeană a lansat Noua agendă privind consumatorii, menită să le permită consumatorilor europeni să joace un rol activ în cadrul tranziției verzi și al celei digitale. Agenda abordează, de asemenea, modul în care se poate spori protecția și reziliența consumatorilor în cursul și în urma pandemiei de COVID-19, care a creat probleme semnificative ce afectează viața de zi cu zi a consumatorilor.
Mai concret, agenda propune priorități și linii de acțiune principale care să fie promovate împreună cu statele membre în următorii 5 ani, la nivel european și național. Sunt incluse, printre altele, o nouă propunere legislativă care vizează o informare mai bună a consumatorilor privind durabilitatea, adaptarea legislației existente la transformarea digitală, precum și un plan de acțiune cu China privind siguranța produselor.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Dorim să le oferim consumatorilor mijloacele necesare pentru a juca un rol activ în tranziția verde și cea digitală. În același timp, trebuie să ne asigurăm că normele noastre de protecție a drepturilor consumatorilor corespund în continuare realității digitale actuale, în special prin asigurarea respectării lor stricte și prin sporirea responsabilității platformelor online.”
Comisarul pentru justiție și consumatori, Didier Reynders, a declarat: „Consumatorii europeni se află în centrul unei schimbări mondiale, iar acțiunile lor pot avea un impact semnificativ. Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a face alegeri durabile și, totodată, acestora trebuie să li se garanteze faptul că drepturile lor vor fi protejate în orice situație. Noua agendă introduce măsuri care vor promova o societate digitală și verde echitabilă, ținând seama de faptul că acțiunile consumatorilor depășesc granițele statelor membre individuale.”
Noua agendă privind Drepturile consumatorilor în contextul crizei provocate de COVID-19
Fie că este vorba despre escrocherii online sau despre anularea unor rezervări de călătorie, pandemia de COVID-19 a afectat în numeroase feluri viața consumatorilor. Comisia va continua să ia măsuri în cazurile de escrocare a consumatorilor, în cooperare cu Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor și în dialog cu platformele și cu toate părțile relevante. De asemenea, în cazul anulării călătoriilor, Comisia va continua să asigure protecția drepturilor de care călătorii și pasagerii beneficiază în temeiul legislației UE. Comisia va analiza impactul pe termen mai lung al COVID-19 asupra modelelor de consum ale europenilor, analiză care va servi drept bază pentru viitoarele inițiative politice.
Noua agendă privind consolidarea rolului consumatorilor și îmbunătățirea protecției conferite acestora
Noua agendă privind consumatorii prezintă o viziune pentru politica UE de protecție a consumatorilor în perioada 2020-2025, axată pe cinci domenii prioritare:
- Tranziția verde – Comisia își propune să asigure disponibilitatea produselor durabile pe piața UE și informarea mai bună a consumatorilor, pentru ca aceștia să poată alege în cunoștință de cauză. Anul viitor, Comisia va prezenta o propunere pentru a oferi consumatorilor informații mai bune cu privire la durabilitatea produselor și pentru a combate practicile de tipul dezinformării ecologice (greenwashing) sau al obsolescenței premature. De asemenea, Comisia va promova repararea produselor și va încuraja utilizarea produselor mai durabile și „circulare”. Tranziția verde nu poate avea loc fără participarea întreprinderilor. Comisia este hotărâtă să colaboreze cu operatorii economici pentru a-i încuraja să se angajeze în sprijinul consumului durabil, în plus față de ceea ce prevede legea.
- Transformarea digitală – transformarea digitală schimbă radical viața consumatorilor, oferindu-le noi oportunități, dar prezentând și provocări. Comisia urmărește să combată practicile comerciale online care nu țin seama de dreptul consumatorilor de a face o alegere în cunoștință de cauză, care abuzează de tendințele comportamentale ale consumatorilor sau le distorsionează procesele decizionale, cum ar fi interfețele manipulatoare (dark patterns) și publicitatea ascunsă. În plus, atunci când se stabilesc normele care reglementează economia digitală și cerințele privind inteligența artificială (IA), interesele consumatorilor trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător. Pentru a adapta normele actuale la digitalizarea în curs și la creșterea numărului de produse conectate, Comisia va revizui și Directiva privind siguranța produselor. Întrucât este necesar să se consolideze protecția consumatorilor în ceea ce privește digitalizarea serviciilor financiare cu amănuntul, vor fi revizuite și directivele privind creditele de consum și comercializarea serviciilor financiare.
- Asigurarea respectării efective a drepturilor consumatorilor – responsabilitatea de a asigura respectarea drepturilor consumatorilor le revine statelor membre, iar Comisia are un rol de coordonare și de sprijin. Comisia va ajuta statele membre să transpună la timp și să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorilor, inclusiv prin intermediul Rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor. Comisia va sprijini, de asemenea, autoritățile naționale, printre altele prin furnizarea unui set de instrumente electronice inovatoare pentru a consolida capacitatea autorităților naționale de a combate practicile comerciale ilegale din mediul online și de a identifica produsele nesigure.
- Nevoile specifice ale anumitor grupuri de consumatori – anumite grupuri de consumatori aflate în anumite situații pot fi deosebit de vulnerabile și au nevoie de garanții specifice, de exemplu copiii, persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap. Comisia va examina cerințele privind standardele referitoare la produsele pentru îngrijirea copiilor. În ceea ce privește vulnerabilitățile financiare, exacerbate de criza provocată de COVID-19, Comisia va majora finanțarea pentru îmbunătățirea serviciilor de consiliere în materie de îndatorare în statele membre. Comisia va sprijini, de asemenea, inițiativele care oferă consiliere la nivel local privind modalitățile de accesare a informațiilor – atât online, cât și offline.
- Cooperarea internațională – într-o lume globalizată în care cumpărăturile online nu se limitează la frontierele naționale, cooperarea cu partenerii internaționali a devenit crucială. Comisia va elabora un Plan de acțiune cu China în 2021 pentru a spori siguranța produselor vândute online. Începând din 2021, Comisia va oferi, de asemenea, sprijin în materie de reglementare, asistență tehnică și consolidarea capacităților pentru regiunile partenere ale UE, inclusiv în Africa.
Etapele următoare
Comisia va prezenta inițiativele anunțate în cadrul agendei și așteaptă cu interes un dialog extins cu toate părțile interesate cu privire la priorități și acțiuni, dar și la metodele de cooperare pentru a promova împreună, în anii următori, protecția consumatorilor.
Context
UE are un cadru solid de protecție a consumatorilor, dezvoltat pe parcursul multor ani și îmbunătățit recent prin mai multe inițiative legislative de care consumatorii din UE vor beneficia în anii următori, printre care se numără și comunicarea din 2018 intitulată „Noile avantaje pentru consumatori”.
Noua agendă privind consumatorii se bazează pe Agenda consumatorului din 2012 și este rezultatul unor acțiuni pregătitoare și discuții intense cu părțile interesate. În iunie 2020, Comisia a lansat, la nivelul UE, o consultare publică deschisă cu privire la noua politică europeană de protecție a consumatorilor pentru perioada următoare. Consultarea publică a contribuit în mod semnificativ la elaborarea Noii agende privind consumatorii și în urma sa a reieșit sprijinul general pentru prioritățile sale principale, inclusiv pentru necesitatea de a răspunde la pandemia de COVID-19. Agenda completează alte inițiative ale Comisiei, cum ar fi Pactul verde și Planul de acțiune pentru economia circulară, și prevede, de asemenea, ca la punerea în aplicare a cadrului financiar multianual să se țină seama de prioritățile în materie de protecție a consumatorilor.