Abstract

Recent au fost dezvoltate noi abordări către managementul animalelor sălbatice, cum ar fi managementul de coexistență sau conservarea convivială. Aceste abordări țintesc către dezvoltarea practicilor de management către o mitigare a conflictului dintre oameni și animalele sălbatice țintind către coabitare și către explorarea beneficiilor mutuale.

Pentru a alinia cercetarea empirică către aceste noi abordări, considerăm că este relevant ca teoria psihologiei pozitive să inspire și să structureze cercetări ale beneficiilor interacțiunilor dintre animalele sălbatice și oameni.

Psihologia pozitivă sugerează 3 direcții prin care interacțiunile pot duce către fericire și stare de bine: plăcere, angajament și sens. Aceste direcții pot descurca mecanisme care pot face experimentarea și protejarea animalelor să merite timpul investit și plină de satisfacții.

Deasemenea, sugerăm o potențială buclă de feedback între experiențele cu animalele sălbatice, fericirea și starea de bine și activitatățile pro-mediu. O cercetare amănunțită a acestor mecanisme, poate îmbunătății înțelegerea noastră către atitutinile de conservare a mediului și obiceiurile sale și poate sugera modalități de actiune importante către suportul public al strategiilor de conservare. Împreună, aceste cercetări ar putea iniția mai multe teorii în ceea ce noi numim ”Ecologie pozitivă”

Introducere

Activitățile umane reprezintă forța majoră care influențează major populația de animale sălbatice prin: fragmentarea habitatului, vânat, braconaj, activități de relaxare sau multe alte forme de interacțiuni, directe sau indirecte.

Pe parcursul anilor, conservarea strictă a dorit să separe oamenii de animale pentru a reduce efectele negative ale practicilor umane, incluzând agricultura, vânătoarea, sau activitățile de recreere.

Managementul practicilor este construit predominant în jurul protejării habitatelor.

Controlul letal al animalelor sălbatice care reprezintă o amenințare a intereselor umane a fost folosit ca modalitate de management de intervenție, însă a dus la declinul populației și chiar la pericolul de extincție.

Recent, noi directive ale managementului animalelor au fost dezvoltate care se întreaptă către coabitarea speciilor. Managementul de coexistență. Conservarea convivială și Gândirea orientată către Natură se numără printre propuneriile de noi strategii în care oamenii și animalele să poată locui în același peisaj și își pot satisface interesele fără să pună în pericol și să se ale în competiție pentru aceleași resurse.

În ciuda interesului crescut pentru managementul de coexistență cercetările empirice asupra interacțiunilor celor două medii se concentrează în mod primar pe situația conflictuală și pe toleranța omului la fauna sălbatică. Dar acese studii se concentrează pe aspectele negative și studiază mult prea fragmentar beneficiile. De exemplu, în SUA, conceptul de valorificare a orientării animalelor sălbatice este aplicat în mod curent în investigarea conflictelor sociale. Literatura de specialitate se focusează foarte mult pe toleranță și pe riscurile percepute, despre frica cauzată de carnivorele mari în mod special.

O explicație posibilă a concentrării pe relațiile și evenimentele negative din studiile existente poate fi concentrarea pe științele sociale din punctul de vedere al managementul problemelor și adesea, studiile sunt finanțate tocmai de agențiile care experimentează problemele respective. Părtinirea negativității este o problemă științifică dacă cercetătorii sugerează că aceasta este mai ridicată decât este în mod normal. Aceeași părtinire poate aduce provocări pentru conservarea vieții sălbatice, este impetuos necesară recunoașterea efectelor psihologice pozitive pe care conservarea le poate aduce.

În studiul de față, ne concentrăm pe beneficiile psihologice ale interacțiunii dintre om și animal. Studiile existente despre efectele pozitive ale experimentării cu viața sălbatică, se discută despre artă sau industria turismului, dar și despre voluntariat sau donații. Dar studiile care se concentrează pe partea pozitivă sunt relativ puține față de cele care emfazează problemele negative și sunt fragmentate, concentrându-se mult pe turism și adresându-se puținor efecte pozitive. Luate împreună, toate aceste cercetări nu explorează întregul potențial al pozitivismului.

Interacțiunile dintre animalele sălbatice și oameni nu sunt definite clar în literatură, deși acest concept este folosit ca un termen umbrelă pentru multe tipuri de interacțiuni. Atributele interacțiunii variază substanțial în intensitate, consecințe și frecvență.

Definim interacțiunile negative dintre oameni și animale ca un subset de interacțiuni care sunt cauzatoare de diferite probleme fie pentru oameni, fie pentru animale, fie pentru amândoua (pericole pentru siguranță, competiția pentru resurse, pericole pentru sănătatea publică)

Definim interacțiunea pozitivă dintre oameni și animalele sălbatice ca un subset de interacțiuni care nu prezintă probleme către niciuna dintre părițile implicate, dar aduc beneficii către amândouă.

Desigur, dacă interacțiunea este pozitivă sau negativă depinde de contextul specific, dar și de interpretarea personală și este legată strâns de trecutul economic și cultural. Interacțiunile din emisfera nordică sunt diferite față de cele din emisfera sudică și ce poate merge într-o emisferă poate fi considerat inacceptabil în cealaltă. În această lucrare ne concentrăm pe interacțiunile din emisfera Nordică, unde oamenii au un nivel mai ridicat de trai și nu experimentează des conflicte cu animalele sălbatice.

Scopul acestei lucrări de perspective este să inspire o psihologie pozitivă a relațiilor dintre oameni și animalele sălbatice. Cercetările empirice din cadrul psihologiei pozitive pot specifica și fundamenta beneficiile unei abordări de coexistență și pot oferi și structura dovezile empirice necesare către idealuri managementului de coexistență.

O psihologie pozitivă a relațiilor dintre oameni și animale

Teorii din psihologia pozitivă se concentrează pe o mai bună înțelegere a factorilor care contribuie la bunăstarea și fericirea oamenilor. În această lucrare, definim starea de bine ca fiind, subiectiv experimentată, „capacitatea de a fi și de a face bine în viață, a atinge un statut de stare mentală sănătoasă, de prosperitate și de sănătate”.

Teoriile și cercetările din ultimii 15 ani au identificat trei direcții prin care activitățile și experiențele contribuie la fericire și la starea de bine: plăcerea, implicarea și sensul.

Plăcerea apare atunci când experimentăm emoții pozitive sau atunci când le evităm pe cele negative, incluzând și reducerea stresului. Cercetările psihologice au arătat că deși plăcerea poate contribui la fericire și la starea de bine, aceasta este de scurtă durată și nu poate fi corelată cu starea de bine stabilă, așa cum pot fi corelate implicarea și sensul.

Implicarea reprezintă căutarea satisfacției prin folosirea și dezvoltarea virtuțiilor, a creșterii personale, menținerea de relații apropiate cu familia și prietenii, sau prin imersiunea completă în activitățile de muncă sau plăcere. Aceste tipuri de activități, virtuți și relații, depind de cultura și preferințele personale și pot varia de la a fi luat de valul muzicii și până la grija pe care o purtăm familiei sau animalelor.

Sensul contribuie la starea de bine prin sentimentul de apartenență la ceva mai mare decât sine, sau la a contribui la un scop care este mai mare decât propriul interes. Sensul pune viața omului într-o schemă mai mare, oferind scop vieții.

Tabel 1 Direcții și mecanisme către fericire și starea de bine

În următoarea secțiune, vom folosi aceste direcții teoretice și mecanisme specifice către starea de bine, reprezentate în tabelul 1 pentru a structura și a înțelege literatura asupra beneficiilor de a experimenta natura sau a interacționa în proiectele de conservare, dar și literatura din alte domenii adiacente și relevante pentru a înțelege mai bine aceste interacțiuni.

Pentru a interpreta literatura, am făcut o distincție între (a) dovezile deja existente ale mecanismelor constituind aspectele poztiive ale interacțiunilor, și (b) dovezile mecanismelor din domenii adiacente de cercetare, dar netestate încă, cum ar fi terapia asistată de animale, caritatea și voluntariatul sau beneficiile experimentării în natură, și (c) identificarea și explorarea noilor mecanisme.

Plăcerea

Majoritatea studiilor depre beneficiile interacțiunilor dintre oameni și natură sunt legată de direcția plăcerii. O psihologie pozitivă poate structura teoretic existența dovezilor în mai multe rezultate bine cunoscute ale interacțiunilor dintre oameni și animalele sălbatice. Unul intre cele mai bine știute rezultate este contribuția acestor interacțiuni către fericire prin sentimentele și emoțiile simțite în cazul contactului cu natura.

Dovezile empirice demonstrează că expunerea la natură descrește nivelul stresului. Folosind metodele și teoriile existente din studiul sănătății va arăta dacă există un răspuns similar al stresului în cazul interacțiunilor cu animalele sălbatice, dacă există reducerea stresului este aceeași în cazul sălbăticiei ca atunci când subiecții sunt expuși peisajelor naturale.

Tot într-o notă similară, cercetările despre animalele de casă pot fi aplicate către studierea izolării și al impactului pe care animalele sălbatice îl pot avea în eliminearea simțământului de izolare.

Implicarea

Pentru implicare, psihologia pozitivă poate structura dovezi deja existente, care sugerează cum mecanismele psihologice generale pot fi explorate în interacțiunile cu animalele sălbatice și sugerează și noi mecanisme de explorat. Spre exemplu, fascinația, frumusețea și adorația sunt atribute des întâlnite în cazul experiențelor cu animalele sălbatice.

Teoria psihologiei pozitive sugerează că aceste atribute pe care oamenii le oferă experiențelor lor pot fi constituite experiențe de trăire maximă a momentului. Cercetarea trebuie să examineze cum pot contribui interacțiunile către o stare de bine pe termen lung prin experimentarea acestor clipe de trăire maximă a unui moment în care omul uită de orice altceva în jurul lui (fotografia animalelor sălbatice, sau entuziaști ai urmăririi de păsări).

Pentru direcția implicării, psihologia pozitivă sugerează că relațiile intime dintre indivizi și comunitățile de oameni contribuie la starea de bine. Cercetările realizate pe animalele de companie sugerează că relația dintre animale poate avea un efect similar. Este de necesitate să fie investigat cum contactul prelungit cu animalele sălbatice, (fie de interes, fie de a avea grijă de ele), cum specii specifice și relațiile lor cu habitatul contribuie la fericirea umană prin implicare. Pot fi incluse mai multe activități: hrănitul păsărilor în propria curte, monitorizarea anumitor specii, sau fotografierea lor.  Apariția relației dintre oameni și animale sălbatice poate oferi și o implicare indirectă prin prezența acestor tipuri de animale în locuri familiare – fie rezidențiale, de plăcere sau la birou – contribuie la un sens al locului, și include și sentimentul de identitate (așa cum animalele sălbatice au devenit totemuri care desemnează anumite comunități sau echipe sportive).

În final, teoriile psihologiei pozitive sugerează o nouă drecție de explorat, aceea a puterilor personale, cum ar fi asimilarea cunoștințelor sau a deprinderilor necesare pentru interacțiunea necesară cu animalele sălbatice, care poate fi emoțional de recompensatoare pentru eul individual.

Sensul

Mecanismul fericirii prin sens – a treia direcția în cadrul psihologiei pozitive -este probabil cea mai puțin exploarată direcție în cercetările interacțiunilor dintre animale și oameni. Sensul spiritual atribuit naturii în general și specific către animalele sălbatice este frecvent investigat, la fel si transcendența egoului ca rezultat al întâlnirilor cu ele. Însă, beneficiile pe care oamenii le trăiesc în aceste întâlniri, prin (re)conectarea cu ceva de o amploare mai mare decât sinele, nu sunt încă cercetate în mod empiric.

Pe lângă contribuirea la un scop mai mare decât sinele, ideea de a face bine, care este bazată pe altruism, face oamenii fericiți. Voluntariatul pentru conservarea habitatului și a speciilor contribuie la oferirea unui sens și se îndreaptă către starea de bine. Acest sentiment poate apărea și în contextul în care lăsăm o moștenire, fie pentru animalele sălbatice, fie pentru generațiile viitoare.

Tabelul 2 ilustrează anumite exemple cum direcția psihologiei pozitive poate structura existența de noi cercetări ale beneficiilor interacțiunilor dintre oameni și animalele sălbatice prin folosirea mecanismelor despre care am discutat mai sus.

Tabel 2

Consecințele practicilor de conservare

Ne-am focusat până acum pe contribuția relațiilor cu animalele sălbatice către bună-stare și fericire. Însă, există și câteva studii care sugerează o cauzalitate adițională a acestei relații: fericirea poate stimula atitudinea pro-conservare și comportamentele pozitive de conservare. Oamenii mai fericiți se implică mai des în practici legate de mediu, și afinitatea emoțională cu natură este un important motivator al protejării ei. Această legătură între contribuția adusă la protejare și a trăi o viață plină de sens sugerează că sensul contribuie la atitudinea pozitivă și activă către conservare.

Bazat pe această cercetare limitată, stipulăm că există o buclă de feedback pozitiv între fericire și atitudinile pozitive și comportamentele. Creșterea fericirii și a stării de bine poate duce către atitudini și comportamente pro conservare și poate permite astfel mai multe experiențe pozitive, dar este nevoie de mai multe studii pentu a dovedi existența  de buclei de opinie sugerate.

Discuții și concluzii

În această lucrare de perspectivă, sugerăm că sistemul psihologiei pozitive poate identificara, înțelegere și examina viitoarele a interacțiunilor cu animalele sălbatice, într-o mai bună înțelegere a acelor factori care contribuie la fericirea umană.

Studiile și cercetările trebuiesc aliniate cu managementul contemporant al animalelor sălbatice și trebuie să se concentreze pe coexistență, nu pe conflict.

Coexistența cu viața sălbatică înseamnă mai mult decât a trăi în același peisaj și a evita conflictele. O relație sănătoasă cu speciile sălbatice este extrem de importantă.  Cunoștiințele adunate în studii pot fi utile pentru a crea noi direcții de înțelegere a atitudinii pozitive de conservare ale publicului general, a unei Ecologii Pozitive, centrate pe plăcere, implicare și sens.

Oferirea de oportunități de a experimenta animalele sălbatice reprezintă un exemplu bun care poate contribui la fericirea prin interacțiune, de unde cei care participă la experiență se pot concentra nu doar pe cunoștințe, dar se pot și implica pentru stimularea comportamentelor pro-conservare.

Schema oferită în această lucrare, a aplicațiilor mecanismelor de stare de bine în contextul speicific al întâlnirilor cu sălbăticia poate reprezenta o unealtă importantă pentru a interpreta cercetările existente și de a identifica daca consecințele pozitive au fost luate în calcul.

Rezultatele psihologiei pozitive aplicate în cazul interacțiunilor poate fi extinsă și către alte tipuri de activități pozitive: beneficiile sănătății date de natură, experimentarea peisajelor natuarle și expunerea la biodiversitate. Împreună, toate aceste cercetări pot reprezenta incipitul pentru dezvoltarea „Ecologiei Pozitive”.